Metamorfoze şi anamorfoze arhetipale în Asuntos de un hidalgo disoluto

Deși nutrită din aceeași sevă axiologică, eflorescența etică a vlăstarului literar hispano-american, răsărită din tulpina castiliană la patru veacuri după, prezintă varii aspecte diferite […]. Puse față în față, “mârțoaga” zburdalnicei iluzii donquijotești, încălecată cu pintenii tenacității, galopează, strunită cu frâul auto-amăgirii, dar fără zăbala auto-cenzurii, pe câmpiile Castiliei, cu speranța în coama țesălată cu ideile romanelor cavalerești, îmboldită de elanuri justițiare, și mânată de imaginația ardentă a protagonistului cervantin. Pe de altă parte, în Noua Granadă, costelivei speranțe dongaspariene îi ia locul armăsarul deziluziei sale nărăvașe, pe care hidalgo-ul de Medellín pune șaua lehamitei și a scepticismului, strunindu-l cu o conștiință atroce și pinteni de nihilism. În timp ce don Quijote umblă după potcoave de cai morți încercând să dezgroape instituția cavalerismului rătăcitor apus în Spania, don Gaspar își potcovește cu propriile-i îndoieli pesimismul scăpat din frâu, care va merge apoi la trap, aruncând câte o copită de cinism sau ridicându-se în două picioare la fiecare lovitură de bici primită din partea vieții.
(I.1.2: 140)